potigáci, potigáce, s.n. (reg.) 1. băț, nuia de care se leagă sfoara undiței sau care fixează vârșa ori vintirul pe fundul apei; coidac. 2. bîț, prăjină înfiptă în pământ, pe care se atârnă la uscat vârșele. Vezi definitia »

scorci s.n. (reg.) nod. Vezi definitia »

NOUĂZÉCI num. card. Număr care are în numărătoare locul între optzeci și nouă și nouăzeci și unu; se indică prin cifra 90 (sau XC). ◊ (Adjectival) Are nouăzeci de ani. ◊ (Substantivat) Erau nouăzeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul nouăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăzeci de ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Câte nouăzeci de lei. – Nouă + zeci. Vezi definitia »

ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. Vezi definitia »

pîrci (-i), s. m. – Țap. – Mr. pîrci, megl. părci. Sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea țapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s. n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s. f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s. f. (țuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrțag, s. n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arțag, cf. ceh. prchnouti „a turba”, pol. pierzchanie „furie” (Cihac, II, 355), it. capriccio ‹ capra, sp. estar como una cabra „a fi ca o capră” (relația cu pîrț, indicată de Scriban, este întîmplătoare). Vezi definitia »