LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264). Vezi definitia »

PÂNZÁR, pânzari, s. m. (Înv.) Țesător sau negustor de pânzeturi. – Pânză + suf. -ar. Vezi definitia »

PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar. Vezi definitia »

serdár (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar. Vezi definitia »

EXTRAREGLEMENTÁR, -Ă adj. în afara regulamentului. (< fr. extra-réglementaire) Vezi definitia »