iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

TINCTÚRĂ s.f. Medicament lichid obținut prin dezvoltarea unor substanțe (extrase din plante) în alcool sau în eter. ♦ (Fig.) Nuanță, culoare, coloratură. [< lat. tinctura, cf. fr. teinture]. Vezi definitia »

coromîslă (coromấsle), s. f. – 1. Cobiliță cu care se duc două găleți în același timp. – 2. La căruță, orcic. – 3. Constelația Casiopea. – 4. (Trans.) Fată vioaie și dezinvoltă. Origine incertă. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvîntul nu este însă sl., apare numai în aceste două limbi, și după Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmeziș „de-a latul, pieziș”, ipoteză care de asemenea pare improbabilă. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropișniță „insectă dăunătoare” cu sălămîzdră „salamandră”; semantismul nu este însă clar pentru celelalte accepții. Vezi definitia »

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți). ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda unei țări cu o monedă nouă (ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național), având un curs diferit față de prima. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. XV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform. Vezi definitia »

DÁVĂ, dave, s. f. Așezare geto-dacică de tip oppidan a cărei denumire era formată cu ajutorul terminației „-dava” (ex.: Buridava, Argedava etc.) Vezi definitia »