dănác (dănáci), s. m. – Tînăr, flăcău, june. – Megl. dănac. Bg. danak „tăuraș” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tăuraș”. Este greșită der. de la d’an ‹ de (un) an, propusă de Pușcariu 1186. Probabil același cuvînt, prin intermediul țig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flăcău, băiat țigan), care s-a încercat să se explice plecîndu-se de la numele propriu Danciu (Șeineanu; Candrea), din țig. den či „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Drăganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicații nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvînt chiar de țigani. Vezi definitia »

DIÁC¹, dieci, s. m. 1. Scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ. Vezi definitia »

cosác (cosáci), s. m. – Specie de pește (Abramis ballerus). Bg. kosak (Cihac, II, 73; Conev 53; DAR) sau bg. kosač (Skok 65), cf. ceh., rus. kosatka. Vezi definitia »

șnuíftabac s.n. (reg.) tabac, tutun pentru prizat (pentru tras fumul pe nas). Vezi definitia »

ogeác (= hogeag) s. n., pl. ogeacuri (ogece) Vezi definitia »