cucútă (cucúte), s. f. – 1. Plantă, dudău (Conium maculatum). – 2. Nume care se dă uneori, greșit, plantei Heracleum spondylium în Trans., și laurului (Datura stramonium) în Banat. – Mr. cucută. Lat. *cucuta, var. vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în alb. kukutë (poate provine din rom.), prov. coucudo, dial. din Saintoge, coucu, berri. cocue. Der. cucuțea (var. cucuțel), s. f. (plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care Pascu, I, 71, îl derivă nefondat, din lat. cucutia „nume al unui fruct necunoscut”. – Din rom. provine sb. kukùta, kùkuta (Candrea, Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86, îl considera etimon al rom. Vezi definitia »

BÓRNĂ s.f. 1. Stâlp de marcaj din beton, din lemn etc., așezat la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.; piatră de hotar. 2. Piesă metalică care face legătura mașinilor sau a aparatelor electrice. [< fr. borne]. Vezi definitia »

HAGÁDĂ s.f. Povestire, însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la ieșirea evreilor din Egipt. [Pl. -de. / < germ. Haggada]. Vezi definitia »

MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vântul. [< it. mura]. Vezi definitia »

HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. Vezi definitia »