ARMONÍE¹, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. Vezi definitia »

GRAFOMETRÍE s. f. studiul comparativ al grafiilor, al grafismelor (pentru identificarea scrisului). (< fr. graphométrie) Vezi definitia »

PROCESOMANÍE, procesomanii, s. f. Mania (2) de a intenta (nejustificat) procese (1). – Procesoman + suf. -ie. Vezi definitia »

FOLICULINURÍE s. f. prezența foliculinei în urină. (< fr. folliculinurie) Vezi definitia »

MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie. Vezi definitia »