HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

CARDIOSCOPÍE s. f. examinare a contracțiilor inimii la cardioscop. (< fr. cardioscopie) Vezi definitia »

taumarurgie Vezi definitia »

GEOTAXÍE s. f. geotactism. (< fr. géotaxie) Vezi definitia »

păstáie (păstắi), s. f. – Teacă, coajă. – Var. păstare, păstău, înv. postaie. Mr. păstal’e, pistal’e. Origine îndoielnică. Mr. pare să indice prezența unui etimon lat. terminat în -alia; s-a propus *pistalia, din pistare „a urlui” (Candrea-Dens., 1351; Pascu, I, 143; Graur, BL, V, 109); *quassitalia, din quassare „a rupe” (Pușcariu, Dacor., III, 679); *pyxitalia, din pyxis „capsulă” (Giuglea, Dacor, X, 60); sau din alb. pištaië (Candrea). Nici una din aceste explicații nu pare suficientă. – Der. păstăios, adj. (cu păstăi, cu coajă). Din rom. provine rut. pastaja. Vezi definitia »