ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradenuri. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. Vezi definitia »

TOTONÁCĂ s. f. limbă din familia maia vorbită în Mexic. (< fr. totonaque) Vezi definitia »

STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga. Vezi definitia »

ELECTROCINÉTICĂ s.f. Ramură a fizicii care studiază curenții electrici. [Gen. -iei. / < fr. électrocinétique]. Vezi definitia »

MUIERÁȘĂ, muierașe, s. f. (Pop.) Muierușcă (1). – Din muiere¹ + suf. -așă. Vezi definitia »