NEMURÍRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trăi veșnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fără sfârșit, veșnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic; glorie veșnică. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv). Vezi definitia »

PRENUMĂRÁRE, prenumărări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) prenumăra. [Var.: prenumeráre s. f.] – V. prenumăra. Vezi definitia »

DEMANGANIZÁRE s.f. Operația de eliminare din apă a oxizilor de mangan. [După fr. démanganisation]. Vezi definitia »

ANTEPÚNERE s. f. antepoziție (1), procliză. (< antepune) Vezi definitia »

SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti. Vezi definitia »