vioáră (-óri), s. f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior ‹ viu. – Der. violonist, s. m. (violonist); viorar, s. m. (rar, violonist). Vezi definitia »

plastúră, plastúri, s.f. (reg.) grămadă de fân (care se poate încărca într-un car). Vezi definitia »

a pune în probă expr. (pol., înv.) a lua la bătaie (un delincvent în incinta secției de poliție). Vezi definitia »

METRÍTĂ s. f. inflamație a uterului. (< fr. métrite) Vezi definitia »

mấglă², mấgle, s.f. (reg.) 1. bețișor de măsurat bârnele în pereți. 2. sfeșnic de lemn. Vezi definitia »