a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva). Vezi definitia »

PÂRẤȘ, pârâși, s. m. (Pop.) Cel care pârăște; reclamant. – Pârî + suf. -âș. Vezi definitia »

ÍDIȘ s. n. Idiom german al cărui vocabular s-a îmbogățit în cursul evoluției cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populații evreiești. ◊ (Adjectival, inv.) Limba idiș. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. Vezi definitia »

căpeléș (-și), s. m. – (Trans.) Persoană care conduce dansul. Mag. kepélő „încasator de dijmă” (Drăganu, RF, II, 73). Vezi definitia »

coș (-șuri), s. n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care servește la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coșciug. – 6. Coteț. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunțele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Față de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Mașină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coș. Sl. košĭ „coș” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coșuleț, s. n. (dim. al lui coș; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiție, de Vinerea Mare); coșară, s. f. (coș, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coșarcă, s. f. (coș, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coșar, s. m. (împletitor de nuiele; hornar); coșerie, s. f. (meseria de coșar); coșerar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercărie, s. f. (meseria de coșar). – Cf. coșar, coșniță. Vezi definitia »