NEOGRÉC, -EÁCĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-grec. Vezi definitia »

SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck. Vezi definitia »

EȘÉC s. n. nereușită, insucces. (< fr. échec) Vezi definitia »

AVANBEC s.n. (CONSTR.) Partea din amonte a unei pile de pod, având rolul de a despărți firul apei și de a proteja pila. Vezi definitia »

EXTRINSÉC, -Ă adj. 1. Care vine, care este luat din afară, din circumstanțele, din împrejurările exterioare și nu din esența lucrurilor. 2. (Anat.) Situat în afara unui organ. [Cf. fr. extrinséque, lat. extrinsecus]. Vezi definitia »