DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie. Vezi definitia »

cehădáie (-ăi), s. f. – 1. Proțap de plug. – 2. Persoană insolvabilă sau neserioasă. – Var. ce(a)cadaie, cicăt(a)ie. Mag. cságató (Pușcariu, Dacor., III, 673). Rar, în Trans. de Vest. Înainte același Pușcariu, ZRPh., XXXI, 302 se gîndea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Accepția 2 pare a se explica prin asemănarea sa cu cehăi sau cicăli. Vezi definitia »

VEZICÁȚIE s.f. (Med.) Formare de bășici pe piele, ca urmare a acțiunii unui vezicant. [Gen. -iei, var. vezicațiúne s.f. / < fr. vésication]. Vezi definitia »

BADINERÍE, badinerii, s. f. (Muz.) Piesă vioaie cu caracter glumeț (din suitele franceze și germane din secolul al XVIII-lea). – Din fr. badinerie. Vezi definitia »

ZIZÁNIE², zizánii, s.f. v. zâzanie¹. Vezi definitia »