TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni. Vezi definitia »

atocmíre, atocmíri, s.f. (înv.) armonie, potrivire Vezi definitia »

îngurzíre, s.f. (reg.) 1. (despre piele, cămăși, cioreci, pânză, pănură, plasa de pește, obraz, gură) încrețire. 2. (despre porumb; când apar boabele) îngingiere. Vezi definitia »

ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. Vezi definitia »

ALUMINIZÁRE s. f. acoperire a unor obiecte cu un strat protector de aluminiu. (după fr. aluminisation) Vezi definitia »