AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunț) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecată) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus. Vezi definitia »

ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. Vezi definitia »

CONTRASTÍV, -Ă adj. (Rar) Care pune în evidență un contrast; care accentuează un contrast; contrastant. ◊ Gramatică contrastivă = gramatică urmărind descoperirea și explicarea divergențelor dintre două limbi. [Cf. engl. contrastive, fr. contrastif]. Vezi definitia »

griv (grívă), adj. – Cenușiu, pestriț, gri cu alb. – Mr. griv. Bg. griv (DAR; Conev 97; Pascu, I, 196; Pascu, Beiträge, 35; Ruffini 98), cf. sb. grivast, ngr. γρίβος. – Der. grivei, s. m. (nume de cîine); grivan, s. m. (șobolan). Vezi definitia »

NOMINATÍV, -Ă I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif) Vezi definitia »