Definita cuvantului lăun
lăún (-ni), s. m. – Plantă, Myriophyllum verticillatum. Origine obscură. Pare cuvînt înrudit cu vb. la „a spăla” (după Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spălătorie”; mai curînd cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. băuna, găunos etc.). Este plantă care crește în ape stătătoare; dar formarea cuvîntului e puțin clară. – Der. lăunos, adj. (murdar); Lăunele, s. f. pl. (rîu în Olt.), al cărui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (după Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu lăun
JEJÚN, jejunuri, s. n. Parte a intestinului subțire cuprinsă între duoden și ileon. – Din fr. jéjunum, lat. jejunum. Vezi definitia »
(un termen compus de Martin Luther, din grecescul ἀντί, „împotriva” + νόμος, „lege”), e o credință sau tendință în toate religiile, în care unii credincioși consideră că legea nu se mai aplică la ei. Vezi definitia »
BEN JELLOUN, Tahar (n. 1944), scriitor marocan. Romanele sale abordează problematica emigrării și a dezrădăcinării („Copilul de nisip”, „Noaptea Sfîntă”). Vezi definitia »
ajún (ajúnuri), s. n. – 1. Post. – 2. Zi sau perioadă de timp care preced anumite sărbători care presupun post și mai ales ajunul Crăciunului și al Anului Nou. – 3. Zi sau periodă de timp care preced un eveniment în general. – Var. arjun. Mr. ağun „pe nemîncate, flămînd”, istr. jun. Lat. iaiūnus (formă reconstruită în mod ipotetic la Plaut; cf. Corominas, I, 344); probabil prin disimilare *aiūnus; cf. alb. ağenoj, v. napol. iagiuna, genov. zazun, fr. jeun, sp. ayuno, (este posibil ca fr. à jeun să reprezinte un mai vechi *ajeun, unde -a a fost înțeles ca prep.). În general ajun se explică drept der. postverbal de la ajuna, și acesta ca rezultat al lat. *aiūnāre (Meyer, Alb. St., IV, 88; Philippide, O rămășiță, 16; Philippide, II, 645; Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 29), de la eiūnāre (Diez, I, 214; Pușcariu 49; Candrea-Dens., 31; REW 4581; DAR), sau de la *ieiūnāre (Cipariu, Gram., 122). Der. ajuna, vb. (a ține post); ajunat, s. n. (ajun, post); ajunător, adj. (care postește). Vezi definitia »
ALEXANDRU CEL BUN, domn al Moldovei (1400-1432). A consolidat și a dezvoltat organizarea instituțională a țării, a sprijinit dezvoltarea comerțului, dînd privilegii negustorilor străini, si a aplanat conflictul dintre biserica moldovenească și Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401); i-a ajutat pe poloni cu oaste în luptele cu cavalerii teutoni (1410; 1422). A respins primul atac turcesc împotriva Moldovei (1420). Vezi definitia »