pripás (pripásuri), s. n. – 1. (Rar) Pui de animal. – 2. (În expresia de pripas) Fără stăpîn, rătăcitor, se spune mai ales despre animale; abandonat, părăsit. – Var. Banat, Trans., pripaș. Sl. pripasŭ „făt” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 211; Conev 68). – Der. pripăși, vb. (a adopta, a crește un copil abandonat; refl., a se adăposti, a se oploși; refl., a se stabili, a se fixa). Cf. Pintea, Cercetări istorice,, XIII, 155. Vezi definitia »

CONTRÁS¹, -Ă adj. (despre două vocale) redus la o singură vocală sau diftong. (< contrage) Vezi definitia »

AMIRAS, Alexandru (?- m. după 1739), cronicar grec, stabilit în Moldova. A tradus în grecește „Cronica anonimă a Moldovei” (1661-1729) și a alcătuit o istorie a lui Carol XII, regele Suediei. Vezi definitia »

nas! interj. 1. (rostită atunci când strănută cineva) noroc!, sănătate! 2. (țig.) fugi! Vezi definitia »

pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri). Vezi definitia »