Definita cuvantului lingură
língură (línguri), s. f. – 1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1. – 3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu lingură
CHOÁNĂ s.f. (Anat.) Fiecare din orificiile posterioare ale foselor nazale, prin care acestea comunică cu faringele. [Pron. cho-a-. / < fr. choane, cf. gr. choane – pâlnie]. Vezi definitia »
sîmbră (-re), s. f. – Asociație, societate, companie. Sl. sŭmbrŭ „tovarăș” (Miklosich, Fremdw., 125; Tiktin; Byhan 230), cf. mag. szimbra „societate”. – Der. simbrie (var. sîmbrie), s. f. (Trans., Mold., asociație de țărani, pentru lucrarea pămîntului în comun; salariu, plată), cf. ngr. σεμπριά „muncă în dijmă”, σέμπρος „dijmaș”; sîmbrălui, vb. (înv., a se asocia); sîmbraș, s. m. (înv., tovarăș de muncă, asociat); însîmbra, vb. refl. (Trans., a se asocia); simbriaș (var. sîmbriaș), s. m. (salariat, ziler). Vezi definitia »
tibiálă, tibiále, s.f. (înv.) pulpar, jambieră. Vezi definitia »
SCOPOLAMÍNĂ, scopolamine, s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine. Vezi definitia »
scursătúră, scursătúri, s.f. (înv.) apă stătută de ploaie sau reziduală, adunată într-o adâncitură. Vezi definitia »