arădúce (-c, -ús), vb. – 1. A reprezenta, a simboliza. – 2. A se asemăna. – Var. răduce. Lat. redūcĕre „a duce din nou”, sau „a reduce”, cu a- posterior; sau din lat. ad redūcĕre, după Tiktin 86; Pușcariu 105 (lipsește în DAR). Este cuvînt vechi (sec. XVII), dublet al lui reduce, vb., format în sec. XIX pe bază lat. Vezi definitia »

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva). Vezi definitia »

zéce (notă) s. m. Vezi definitia »

VÍBICE s.f. pl. (Med.) Hemoragii liniare ale pielii; hematoame superficiale, vânătăi. [< fr., lat. vibices]. Vezi definitia »

cerbíce s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98). Vezi definitia »