cercél (cercéi), s. m. – 1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov. Vezi definitia »

TROMPE L'OEIL [TROMPLöI] s. n. pictură murală care de la distanță dă iluzia realității. (< fr. trompe l'oeil) Vezi definitia »

ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el. Vezi definitia »

LĂNȚUȘÉL, lănțușele, s. n. Lănțișor. – Din lănțuș + suf. -el. Vezi definitia »

cel care poate vorbi fara sa-si miste buzele Vezi definitia »