LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv). Vezi definitia »

chilátă (-te), s. f. – Patul armei. – Var. chiulată. Fr. culasse, cu o schimbare greu de explicat (DAR se gîndește la o etimologie populară, adică la o confuzie cu lat., nu poate fi întîmplătoare coincidența cu aceeași schimbare ca în sp.). Vezi definitia »

valvúlă s. f., g.-d. art. valvúlei; pl. valvúle Vezi definitia »

OSEÍNĂ s. f. Substanță organică din clasa proteinelor, care formează partea organică a oaselor. – Din fr. osséine. Vezi definitia »

OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. (Rar) Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. Vezi definitia »