Definita cuvantului mîine
mîine adv. – Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. Lat. mānĕ (Diez, I, 261; Pușcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it. (di)mani, prov. (da)man fr. (de)main. Rezultatul normal este mîine, cf. c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlnește și în it., unde, fără îndoială, reprezintă o evoluție diferită, poate o fază de tranziție a evoluției de la a la e (Rohlfs, Gram., 87): v. genov. graindi (mare), cristiain „creștin” față de genov. ken „cîine”, men „mînă”, ca și abruz. maina „mînă”, kambaina „clopot” (Rohlfs, Gram., 91). – Comp. mînezi, adv. (Banat, Trans., ziua următoare); poimîine (mr. păimîne, megl. poimoni), adv. (după mîine), cu poi ‹ lat. post, cf. păi, apoi și it. posdomani.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mîine
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. Vezi definitia »
POLIÉNE s. f. pl. substanțe organice cu mai multe duble legături în molecule. (< fr. polyénes) Vezi definitia »
DESCENSIÚNE s.f. (Liv.) Coborâre, scădere. [< lat. descensio]. Vezi definitia »
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a se exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis. Vezi definitia »
TEREBRAȚIÚNE s.f. v. terebrație. Vezi definitia »