PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta. Vezi definitia »

CHESTÚRĂ s.f. 1. Demnitatea și funcția de chestor în vechea Romă. 2. Organ polițienesc în regimul trecut, superior unui comisariat, care funcționa numai în orașele mari. ♦ Local unde era instalat acest organ. [< lat. quaestura, cf. fr. questure]. Vezi definitia »

TIPAROÁSĂ, tiparoase, s. f. (Bot.; rar) Chiparoasă. – Cf. chiparoasă. Vezi definitia »

FLOROGLUCÍNĂ s.f. Substanță chimică, derivat al benzenului, cristalină, albă, solubilă în alcool și eter, folosită ca developator fotografic și în industria coloranților. [< fr. phloroglucine]. Vezi definitia »

PALATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cerului gurii. [< fr. palatite]. Vezi definitia »