VÍZĂ² s. f. linie din prelungirea razei vizuale printr-un aparat topografic până la un anumit punct de pe teren; (p. ext.) linie trasată pe o planșetă și care unește locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. (< fr. visée) Vezi definitia »

ápă (ápe), s. f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelișurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreție. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Pușcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu și ngr. νερό; uzul ngr. are și alte corespondențe cu rom., cf. a ști (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s. m. (sacagiu), pe care Pușcariu 92 și REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s. f. (inundație); apătos, adj. (apos), formație internă în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminația -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Pușcariu 95 și DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoșa, vb. (a țîșni apă, a se umple de apă); apșoară, s. f. (rîușor, pîrîu). Vezi definitia »

HEMATÓZĂ s. f. proces de oxigenare a sângelui venos. (< fr. hématose) Vezi definitia »

EȘANCRÚRĂ s.f. 1. (Geol.) Excavație, scobitură arcuită în malul mării. 2. (Anat.) Scobitură arcuită pe marginea unui organ. [< fr. échancrure]. Vezi definitia »

DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură. Vezi definitia »