TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare. Vezi definitia »

PACIFICÁ vb. I. tr. A face să înceteze conflictele armate, luptele, dezordinile; a restabili pacea, ordinea. [P.i. pacífic. / cf. lat., it. pacificare, fr. pacifier]. Vezi definitia »

SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier. Vezi definitia »

deca- – Cuvînt gr. care intră în compunerea unor anumite cuvinte, cu sensul de „zece”, propriu tuturor limbilor romanice (decagram, decalitru, decametru, decapod etc.). Coincide cu lat. deci-. Gr. δέϰα „zece”. Vezi definitia »

APENINICA, Peninsula ~ v. Italică, Peninsula ~. Vezi definitia »