náni interj. – 1. Cîntec de leagăn, bebeluș. – 2. (S. m.) Cuvînt cu care se îndeamnă copiii la somn. Creație expresivă, cf. ngr. νάννι, it. (ninna) nanna, sp. nana, sb. ninati, „a adormi”. – Der. nană, s. f. (mamă, mătușă, titlu de reverență pentru femeile mai în etate), cf. ngr. νάννη, alb. nënë, sb., bg. nana, rus. njanja „doică” (după Candrea, din sb., soluție care nu este imposibilă, fiind vorba de cuvinte comune mai ales în Banat. și Trans.); nănăi, vb. (Trans., a îngîna, a fredona); nănăială, s. f. (îngînare, fredonare); nene, s. m. (Mold., tată; Munt., tată, unchi, titlu de reverență, adesea pentru fratele mai mare; Arg., netrebnic, pește, codoș), cf. gr. νέννος „unchi”, νάννα „mătușă”, ngr. νενέ „mamă”, tc. nene „soră sau frate mai mare”, bg. nene, mag. néne, sp. nene (după Lokotsch 1553 și Ronzevalle 169, rom. ar proveni din tc.; după Cihac, II, 210 și Conev 58, din bg.); nea, s. m. (unchi), formă abreviată din nenea, se folosește numai urmat de numele de persoană; neică, s. m. (unchi; prieten); neneacă (var. Mold. nineacă), s. f. (mamă), format după babacă (după Candrea din tc. nene „mamă”); neneri (var. nineri, ninera), vb. (Mold., a adormi cu cîntec un copil; a se preface, a momi), probabil legat de ngr. νανουρίζω „a legăna” (după Pușcariu 1182, dintr-un lat. *nῑnnĭnāre, care pare mai puțin probabil). Pentru nene, cf. ALR, I, 162. Din rom. provine rut. nene (Miklosich, Wander., 17).

Sursa: DER