Definita cuvantului năpădi
năpădí (năpădésc, năpădít), vb. – A invada, a irupe. Sl. napadati, der. de la napasti, napada (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 211; Tiktin), cf. sl. napadŭ „invazie”; bg. napadam și prăpădi. – Der. năpadă, s. f. (învazie; oprimare, atac); năpăditor, adj. (invadator); năpastă (var. năpast(i)e), s. f. (înv., impozit suplimentar, contribuție adițională, introdusă pentru prima oară în Muntenia de Mihnea Vodă, în 1586; înv., nedreptate, injustiție, opresiune; nenorocire, calamitate, necaz), direct din sl. napastĭ „calamitate” (Miklosich, Lexicon, 408; Cihac, II, 211); năpăstui, vb. (a oprima; a acuza pe nedrept, a calomnia); năpăstuitor, adj. (asupritor; nedrept); năpatcă, s. f. (Mold., plasă de pescuit), din rut. napadka (Candrea, Scriban).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu năpădi
GRANDI- /GRANDO- elem. „mare, uriaș”. (< fr. grandi-, grando-, cf. lat. grandis) Vezi definitia »
prebîndí (-désc, -ít), vb. – A trăi, a dura. – Var. (Trans. și înv.) premîndi, prămîndi. Sl. prebaty, prebądą (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. preabăt, s. n. (Trans., incintă), cuvînt rar, folosit de Coșbuc, cf. Drăganu, Dacor., V, 370). Vezi definitia »
sferdí, sferdésc, vb. IV (reg.) 1. (despre obiecte de lemn, de piatră) a tăia în așchii. 2. a (se) zgâria. Vezi definitia »
SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi. Vezi definitia »
cardí (-désc, -ít), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a șterpeli. Cuvînt argotic, cu siguranță de origine țig. Graur 133 îl explică prin țig. kar- „a pronunța”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur și Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, și pe care, la rîndul nostru, nu îl cunoaștem. Chiar și așa, semantismul prezintă dificultăți. Mai probabil provine din țig. ker- „a da”, prin intermediul formei kărdem. – Der. cardeală, s. f. (bătaie); carditor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, în susținerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 și V, 223. Vezi definitia »