GIMNOSPÉRME s.f.pl. Subîncrengătură a fanerogamelor, cuprinzând plante ale căror semințe se dezvoltă pe o carpelă deschisă; (la sg.) plantă din această subîncrengătură. [Sg. gimnospermă. / < fr. gymnospermes, cf. gr. gymnos – descoperit, sperma – sămânță]. Vezi definitia »

nume unicat a unui dj Vezi definitia »

ȘAISPREZECÍME, șaisprezecimi, s. f. 1. A șaisprezecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. (Muz.) A șaisprezecea parte dintr-o notă întreagă. – Șaisprezece + suf. -ime. Vezi definitia »

strâmtoríme, strâmtorími, s.f. (înv.) privațiune, lipsă, sărăcie, mizerie. Vezi definitia »

núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. Vezi definitia »