Definita cuvantului ornic
órnic (órnice), s. n. – Ceas. Cuvînt artificial, folosit de unii scriitori mold. și impus prin etimologie populară, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic și acesta din urmă ca der. din oră cu suf. -nic.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ornic
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. Fig. Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. Vezi definitia »
ibóvnic (ibóvnici), s. m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s. f. (iubită, amantă). Cf. iubi. Vezi definitia »
MICÓTIC, -Ă adj. Referitor la micoze. [< engl. mycotic]. Vezi definitia »
vărátic2 (pop.) s. n., pl. vărátice Vezi definitia »
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a] – Din fr. adiabatique. Vezi definitia »