Definita cuvantului osteni
ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu osteni
AMFINEURIÉNI s. m. pl. clasă de moluște marine, având partea dorsală cu plăci calcaroase. (după fr. amphineures) Vezi definitia »
BELLINI, familie de pictori venețieni. 1. Jacopo B. (c. 1400-c. 1470), autor de picturi religioase și de portrete. 2. Gentile B. (c. 1429-1507). Fiul lui B. (1). Portretist („Mahomed al II-lea”); compoziții în care evocă ambianța orientală. 3. Giovanni B. (c. 1430-1516). Fiul lui B. (1). Compoziții mitologice și religioase („Pietà”), caracterizate prin fermitatea desenului și perspectiva cromatică; a pus bazele școlii venețiene de pictură. Vezi definitia »
PLEZNÍ vb. IV v. plesni. Vezi definitia »
PROVENÍ vb. IV intr. A se trage, a rezulta din. [P.i. provín și (pop.) províu. / după fr. provenir]. Vezi definitia »
tălășmăní, tălășmănésc, vb. IV (reg.) 1. a batjocori. 2. (fig.; despre oameni) tont, stupid. Vezi definitia »