Definita cuvantului oțet
oțét (oțéți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oțet
BIZET [bizé], Georges (1838-1875), compozitor francez. Unul dintre creatorii operei naționale franceze. Stilul său vădește expresivitate melodică, forță dramatică, bogăție a armoniei și a ritmului, strălucire a coloritului orchestral („Pescuitorii de perle”, „Carmen”, „Djamileh”). Vezi definitia »
șerbét (-turi), s. n. – 1. Înghețată, răcoritoare. – 2. Preparat dulce din fructe cu zahăr. – Mr., megl. șirbet. Tc. (arab.) șirbet (Roesler 609; Șeineanu, II, 336; Ronzevalle 106), cf. ngr. σερμπέτι, alb., bg., sb. serbet, it. sorbetto, fr. sorbet, sp. sorbete (REW 7594b). – Der. șerbegiu, s. m. (servitor care servește șerbetul), din tc. șerbetci. Este dubletul lui șorbet, s. n., din fr., puțin folosit. Vezi definitia »
IZOHIÉT, -Ă I. adj. de pluviozitate egală. II. s. f. linie care unește punctele terestre cu aceeași cantitate de precipitații. (< fr. isohyète) Vezi definitia »
EGHILÉT s.m. Șiret, găitan care împodobește uniformele anumitor militari. [< fr. aiguillette]. Vezi definitia »
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană așezată în antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. Vezi definitia »