CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra. Vezi definitia »

leziuni cervicale de tip cuneiformçonsecutiv unor traume ocluzale Vezi definitia »

șmirlăní, șmirlănésc, vb. IV (reg.) a unge. Vezi definitia »

CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran. Vezi definitia »

CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV.] – Clanț + suf. -ăni. Vezi definitia »