har (háruri), s. n. – Grație divină. – Mar. hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), în parte prin intermediul sl. chari. Sec. XVI. – Der. harnic, adj. (înv., recunoscător; capabil; activ, harnic), cu suf. -nic, ca puternic de la putere (după Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu, GS, I, 350; Candrea; Scriban, din sl. charinŭ, cf. bg. haren „frumos”, neharen „leneș”; după ipoteza greșită a lui Diculescu 180, în legătură cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adj. (înv., nedemn; leneș); hărnici, vb. (a munci activ, a-și da silința); hărnicie, s. f. (capacitate, activitate, hărnicie). Cf. hărăzi, haram. Vezi definitia »

BATALIONÁR, -Ă adj. care aparține unui batalion. (< fr. bataillonaire) Vezi definitia »

PROBÁR s. m. album de modele de litere, ornamente, linii etc. într-o tipografie. (după germ. Probenbuch) Vezi definitia »

DEMNITÁR s.m. Înalt funcționar de stat, persoană care deține o demnitate importantă. [< fr. dignitaire, după demn]. Vezi definitia »

MINUTÁR s. n. indicator al minutelor pe cadranul unui ceas. (< minut + -ar) Vezi definitia »