Definita cuvantului polei
poleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei. – Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu polei
ACULEI- elem. „spin, ghimpe”. (< fr. aculéi-, cf. lat. aculeus) Vezi definitia »
șteompéi s.m. pl. (reg.) cotoare de plante rămase pe câmp după cosit sau după secerat; ștepi. Vezi definitia »
GHIZDÉI, ghizdei, s. m. Plantă perenă de nutreț, cu frunze trifoliate, cu flori galbene (Lotus corniculatus). – Et. nec. Vezi definitia »
HLEI, hleiuri, s. n. (Reg.) Pământ argilos. – Din ucr. hlej. Vezi definitia »
bordei, bordeie s. f. închisoare. Vezi definitia »