Definita cuvantului polog
pológ (poloáge), s. n. – 1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu polog
BRIOLÓG, -Ă s. m. f. specialist în briologie. (< fr. bryologue) Vezi definitia »
martalog, -oagă, martalogi, -oage adj. molâu, lent, greoi în mișcări. Vezi definitia »
AGROMETEOROLÓG, -ÓGĂ, agrometeorologi, -oge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog. Vezi definitia »
PSIHOPEDAGÓG s. m. specialist în psihopedagogie. (< fr. psychopédagogie) Vezi definitia »
EPILÓG s.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului și subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (Fig.) Sfârșit, încheiere a unei acțiuni, a unei întâmplări etc. [< fr. épilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi – la urmă, logos – vorbire]. Vezi definitia »