CONVERGÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~ței = teorie burgheză care preconizează evoluția celor două sisteme social-economice și politice, socialismul și capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluția socială. 2. proprietate a unui fascicul de radiații de a-și micșora secțiunea, concentrându-se într-un singur punct. ◊ însușire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente în fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui șir și a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) apariție, în cursul evoluției, a unor caractere structurale sau funcționale aparent similare la specii înrudite, datorită adaptării la aceleași condiții de viață. (< fr. convergence) Vezi definitia »

ANCHÉTĂ s.f. Cercetare făcută de o autoritate publică cu scopul de a stabili vinovații și împrejurările în care s-a produs un fapt. ♦ Cercetare pe teren făcută în scop științific; sondaj. [< fr. enquête]. Vezi definitia »

CHILIOÁRĂ, chilioare, s. f. Diminutiv al lui chilie; chiliuță. [Pr.: -li-oa-] – Chilie + suf. -(i)oară. Vezi definitia »

BASTONÁDĂ, bastonade, s. f. (Livr.) Mulțime de lovituri date cuiva cu bastonul; ciomăgeală. – Din fr. bastonnade. Vezi definitia »

BLEFARÍTĂ, blefarite, s. f. Inflamație a pleoapelor. – Fr. blépharite (<gr.). Vezi definitia »