Definita cuvantului porc
porc (pórci), s. m. – Rîmător, rîtan. – Mr. porcu, megl., istr. porc. Lat. porcus (Pușcariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666), cf. vegl. puark, it., port. porco, prov., fr., cat. porc, sp. puerco. – Der. poarcă (mr., megl. poarcă, istr. porke), s. f. (rar, scroafă; Olt., cep de butoi; joc de copii), din lat. porca (Pușcariu 1346; REW 6656), cf. it., prov., cat., port. porca, sp. puerca; porcan, s. m. (porc; Mold., grămadă de paie; ciupercă comestibilă, Hydnum imbricatum; persoană murdară și neglijentă); porcar (var. purcar, mr., megl. purcar), s. m. (păzitor de porci), ar putea proveni direct din lat. porcārius (Pușcariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659), cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro); porcăraș, s. m. (purcărel; ploier, Charadrius pluvialis; pasăre, Calidris arenaria); porcărie, s. f. (turmă de porci; murdărie, mîrșăvie, lucru prost); porcesc, adj. (de porc); porcește, adv. (ca porcii); porci, vb. (a insulta, a porcăi; Mold., a mînca grăsime sau carne în zi de post), pentru ultimul sens cf. spurca; porcie, s. f. (rar, porcărie); porcime (var. porcărime), s. f. (turmă de porci); porcină, s. f. (Mold., carne de porc), probabil reprezentant al lat. porcina (Candrea-Dens., 1430); porcos, adj. (murdar; trivial,imoral); porcușor (var. porcan, porcaș, porcoi(aș), porcul(le)ț), s. m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus); porșor (Trans. var. Banat părșor), s. m. (grămadă, morman), în loc porcșor (după Conev 51, din bg. părșor, care trebuie să provină din rom.); porcăreață (mr. purcăreadză), s. f. (cocină), poate direct din lat. porcarĭcius (Pușcariu 1355; REW 6658), cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu porc
TELEMÁRC s. n. (sport) salt cu schiurile pentru schimbarea direcției. (< fr. télémark) Vezi definitia »
Parc di orașul București Vezi definitia »
cerc (cércuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix. – 2. Belciug, inel. – 3. Inel de întărire, fretă. – 4. Crup de oameni, cenaclu. – 5. Oțel pentru arcuri. – 6. Nuia în formă circulară. – 7. (Arg.) Inel, bijuterie. – 8. Cîmp, domeniu, sferă. – Mr. (țerkl’u), megl. țerc. Lat. cĭrcus (Pușcariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948; DAR); cf. alb. kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp., port. cerco. Mr. provine din it. cerchio. Cf. cearcăn, cercel. – Der. cercui, vb. (a lega, a strînge cu cercuri; a înconjura, a cuprinde într-un cerc; a pune șaibe; a (se) aranja în cerc; a fixa vița cu araci); cercuitor, s. m. (dogar); cercuit (var. cercuială, cercuitură), s. n. (operație ce constă în a lega vița pentru a o fixa pe araci); încercui, vb. (a înconjura, a cuprinde într-un cerc); cercuriu, adj. (miel cu coarnele rotunjite în formă de cerc). Vezi definitia »
(turc. beygir) cal Vezi definitia »
muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate. Vezi definitia »