crușéț, crușéțuri, s.n. (reg.) fărâmă, bucată, drob. Vezi definitia »

RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). Vezi definitia »

moț (moáțe), s. n. – Vîrf, smoc, panaș. – Var. (pl.) moțuri. Creație expresivă, pusă în legătură cu mot-, ca boț față de bot. Intenția expresivă pare să fie cea de „obiect care se balansează”, cf. moțăi, bîț, fîț. I s-a atribuit o origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32), sau din sl. motŭ „smoc” (Tiktin; Byck-Graur; după această ipoteză, ț s-ar explica prin pl. moți, care nu apare). Der. moța, vb. (a da formă de vîrf); moțat, adj. (cu moț; încrezut, fudul); moțoc, s. n. (vîrf, conci, nod de păr); moțochină, s. f. (vîrf; nod; umflătură, tumoare); moțăi, vb. (a da din cap, a mișca din cap; a dormita), a cărui relație cu moț apare evident (Tiktin; Candrea); moțăială, s. f. (dormitare, balansare; toropeală, somnolență); moțăilă, s. m. (somnoros); moțăitură, s. f. (picoteală); muțuțui, s. m. (Banat, creștet, vîrf); muțuțuiat, adj. (Banat, clonțos, țuguiat). – Din rom. provine bg. moc (Capidan, Raporturile, 227). – Cf. mot-. Vezi definitia »

PRĂFULÉȚ, prăfulețe, s. n. Diminutiv al lui praf; prăfușor. – Praf + suf. -uleț. Vezi definitia »

cîț interj. – Se folosește pentru a speria pisicile. Creație expresivă. Der. cîțîi, vb. (a speria pisica); cîț-mîț, s. m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeași origine este cață, interj. care imită strigătul coțofanei, de unde cața-cața, interj. care exprimă vocea unei femei vorbărețe, și cață, s. f. (gaiță, femeie care vorbește mult); cățăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”. Vezi definitia »