ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real². 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment, etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. Vezi definitia »

CENÓTIC, -Ă adj. evacuator, purgativ. (< fr. cénotique) Vezi definitia »

PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic. Vezi definitia »

SOCRÁTIC, -Ă adj. Care ține de doctrina lui Socrate. ◊ Școli socratice = denumire generică dată unor școli filozofice grecești întemeiate de discipoli ai lui Socrate. [< fr. socratique, cf. Socrate – filozof grec din antichitate]. Vezi definitia »

LITÚRGIC, -Ă I. adj. referitor la liturghie. II. s. f. ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. (< fr. liturgique) Vezi definitia »