sac (sáci), s. m. – 1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru păstrat sau transportat produse. – 2. Geantă, raniță. – 3. Poșetă, pungă. – 4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl. sac, istr. sǫc. Lat. saccus (Pușcariu 1492; REW 7489), cf. it. sacco, prov., cat., fr. sac, sp., port. saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative: săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)șor, săculeț, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat. *sacculeus), săcuieț. Der. neol. sacoșe, s. f., din fr. sacoche. Este dubletul lui sacos, s. n. (veșmînt preoțesc, propriu prelaților ortodocși), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl. sakosŭ; și al lui sacou, s. n., din it. sacco, cf. germ. Sakko (Candrea). Pentru sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut. sak. Vezi definitia »

posác (posácă), adj. – Taciturn, morocănos, prost dispus. Sl. posekati „a tăia”, posekŭ „incizie”, cf. sb. poseka „doborîre”. Pentru semantism, cf. fr. abattre „a abate”, abattu „lipsit de putere”. Legătura cu sl. posupiti „a se bosumfla” (Cihac, II, 289), sau cu mozoc (Scriban) nu este convingătoare. Vezi definitia »

CRACOVIÁC s.n. Dans popular polonez cu caracter vioi, cu pași săriți, din regiunea Cracovia; cracoviană; melodia acestui dans. [Pron. -vi-ac, scris și krakowiak. / < pol. krakowiak]. Vezi definitia »

capac, capace s. n. 1. palmă dată cuiva peste ureche. 2. (la baschet) blocare cu palma a orificiului coșului pentru a împiedica intrarea mingii. 3. (cart.) cartea sau cărțile de deasupra dintr-un pachet de cărți amestecate. 4. (la pl.) joc practicat în anii 1950-70 de copiii bucureșteni, în recuzita căruia intrau capace de bere turtite prin batere cu ciocanul și o bucată de plumb rotundă și plată. Vezi definitia »

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă până la brâu, purtată odinioară la țară. – Din ucr. baĩbarak. Vezi definitia »