Definita cuvantului pup
pup (púpi), s. m. – 1. Boboc, mugure. – 2. Pîine coaptă în spuză. – 3. Zbîrciog (Morchella). – 4. Pistrui, aluniță. – 5. Model de cusătură în cerc. Creație expresivă, var. a lui pop, cf. coc. Der. din sl. pąpū „buric, mugure” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 299; Byhan 326; Tiktin), cf. bg., rus. pup, sb., cr. pup(a), ar explica numai primul sens. Der. din lat. pŭppa „tîță, mugure” (Pușcariu 1403; REW 6854) nu pare mai convingătoare; coincidențele se explică prin izvorul comun expresiv, cf. ngr. πούπη „cocoașă”, alb. pupë „moț”. Der. pupa, vb. (a săruta; familiar, a obține, a căpăta), cuvînt infantil și familiar, a cărui der. din lat. *pŭppāre „a suge” ‹ pŭppa „sîn” (Pușcariu, Cov. Lit., 1905, 299; Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1475; REW 6854; Pascu, Arhiva, XVI, 1905), cf. it. poppare, pare improbabilă; pupat (var. familiară pupic, pupui), s. n. (sărut); pupăcios (var. pupător), adj. (care sărută mult); pupătură, s. f. (sărut); împupi, vb. (Trans., a încolți, a înmuguri); pupuică, s. f. (vlăstar, puicuță), contaminare a lui pup cu puică; popui, s. n. (Trans., cocoașă), pe care Tiktin și Candrea îl puneau în legătură cu mag. pup; pupăi, vb. (a face ca pupăza; a flecări, a cleveti); pupui, vb. (a șopti). Cf. pop, pupăză.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pup
TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ. Vezi definitia »
trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină. Vezi definitia »
zdup1 interj. Vezi definitia »
urlúp (hurlúp), s.n. sg. (reg.; cu sens colectiv) prune tinere necoapte, cu gust acrișor. Vezi definitia »
stup (-pi), s. m. – Știubei, roi, matcă. – Mr. stup. Sb. stup „stîlp”, din sl. stlŭpŭ, stlŭbŭ (› stîlp). Cf. sb. stublina, stuga „trunchi gol de arbore”, stub „coloană” față de rut. stub „trunchi găunos”), căci un trunchi gol era forma curentă a stupului primitiv. Totuși acest etimon a fost respins și s-a preferat în general lat. *stupus ‹ gr. στύπος (Meyer, IF, VI, 121; Pușcariu, Conv. Lit., XXXIX, 50; Diculescu, Elementele, 463; REW 8334; Candrea), care nu pare mai convingător. Din aceiași rădăcină sl., prin intermediul rut. deja citat, provine știob, s. n. (vas de lemn pentru lături), și de aici, cu suf. dim., știubei, s. n. (Mold., stup; Olt., Trans., albie, troacă). Înrudirea între stup și știubei, a fost pusă la îndoială, datorită diferențelor de consonantism (Tiktin); dar aceste diferențe existau deja în sl. Der. stupar, s. m. (prisăcar); stupărie, s. f. (stupină; apicultură); stupărit, s. n. (apicultură); stupină, s. f. (prisacă); stupiniță, s. f. (plantă, Platanthera bifolia, P. chlorantha). Vezi definitia »