EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere) Vezi definitia »

RINOFARÍNGE s. n. partea superioară a faringelui care comunică cu fosele nazale. (< fr. rhino-pharynx) Vezi definitia »

MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca]. Vezi definitia »

HIPOFARÍNGE s. n. porțiunea de jos a faringelui. (după engl. hypopharynx) Vezi definitia »

FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere. Vezi definitia »