PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a Ie însemna. – Pișca + suf. -ătură. Vezi definitia »

CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. Vezi definitia »

SUPRACÓTĂ s.f. Cotă suplimentară. [< supra- + cotă]. Vezi definitia »

RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală. Vezi definitia »

alestîncă, s. f. – Țesătură de bumbac. – Var. (h)alastincă. Rus. cholstinka „țesătură care provine din Holstein”. Vezi definitia »