ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka. Vezi definitia »

SUPRATÉMĂ s. f. ideea directoare a unei lucrări artistice, a unui spectacol; supraproblemă. (< supra¹- + temă) Vezi definitia »

vatelínă s. f., g.-d. art. vatelínei; pl. vatelíne Vezi definitia »

DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. Vezi definitia »

BĂTEÁLĂ, băteli, s. f. Firele care se introduc cu ajutorul suveicii prin rostul firelor de urzeală pentru a forma țesătura; bătătură (3), bătaie. – Bate + suf. -eală. Vezi definitia »