Definita cuvantului șapte
șápte num. – Număr între șașe și opt. – Var. Mold. șepte. Mr. șapte, megl. șapti, istr. sǫpte. Lat. sĕptem (Pușcariu 1514; REW 7830), cf. vegl. sapto, it. sette, prov., cat. set, fr. sept, sp. siete, port. sete. – Der. șeptar, s. m. (carte de joc de șapte puncte); înșeptit, adj. (multiplicat cu șapte); șeptime, s. f. (a șaptea parte).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu șapte
eréte (eréți), s. m. – Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul (Falco subbuteo). – Var. harete, (înv.) hăreț, herete, harete, hereu, hărău. Probabil de la arete „berbec de prăsilă”, datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 488, din gr. ἱεράϰιος, prin intermediul unei var. ionice *ἱερήϰιος (după Pascu, Suf., 39, din ngr. γεράϰι, cf. mr. g’iraz. După DAR, din mag. harács „varietate de vultur”). Vezi definitia »
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți Vezi definitia »
ABÁTE1 s. m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis. Vezi definitia »
LÁMOSTE s. f. (Pop.) Diaree. – Et. nec. Vezi definitia »
abáte (abáți), s. m. – 1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate. – Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s. f. (mănăstire condusă de un abate), din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX). Vezi definitia »