scáun (-ne), s. n. – 1. Mobilă pe care poate sta o singură persoană. – 2. Masa dogarului și a rotarului și, în general, bancul de lucru. – 3. Butucul măcelarului, măcelărie. – 4. Suport, postament, picior. – 5. Punte, căluș la vioară. – 6. Cuzinet la cuiul inimii de la car. – 7. Clește dublu care prinde talpa saniei. – 8. Tont. – 9. Sediu, reședință, capitală. – 10. Regat, domnie. – 11. (Înv.) Jurisdicție, circumscripție. – 12. Sediu al inteligenței, judecății, cugetării, înțelepciunii. – 13. Diaree, evacuare a intestinelor. – Var. Banat, Trans. scamn. Mr. scamnu. Megl. scand, istr. scǫnd. Lat. scamnum (Pușcariu 1546; REW 7649), cf. it. (calabr.) scanno, prov. escan, sp. escano, port. escanho. Rezultatul rom. este discutabil, cf. Procopovici, RF, II, 185; Ivănescu, BF, II, 154; Rosetti, I, 86. Se presupune că ar trebui să se pornească de la o var. lat. *scabnum, ca efect al unei contaminări cu scabellum (Tiktin) sau prin a fi un b primitiv (Graur, BL, IV, 113); dar ar fi de presupus că scamnum s-ar fi folosit alături de *scabnum, dacă se ia în considerație var. Mai probabil scaun este un rezultat intern, pornind de la scamnu, chiar dacă trebuie recunoscut că explicația acestei evoluții nu este simplă. Este de remarcat că grupul mn, deși curent în rom. (lemn, semn, amnar, toamnă), pare să se confunde uneori cu vn, bn, cf. rîvni › rîmni, rîmnic ‹ sl. rybĭnikŭ, schimnic › schivnic, pivniță › pimniță etc. Rezultatul dialectal, scand, pare să provină dintr-o disimilare de tipul scamnu › *scamdu. Der. scăunel (var. scăueș), s. n. (scaun mic), poate din lat. scabellum (cf. REW 7633) sau mai probabil din scăunel, ca cetioară ‹ cetinioară ‹ cetină; scăunaș, s. m. (scăunel; s. m., geambaș, negustor de vite); scăuneci, s. n. (Olt., Trans., scaun mic); scăunoaie, s. f. (masă de dogar); înscăuna, vb. (a întrona); descăuna, vb. (a detrona).

Sursa: DER