nun (núni), s. m. – Naș de nuntă. – Mr., megl. nun. Lat. nonnus (Pușcariu 1207; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 5; REW 5817), cf. alb. nun (Philippide, II, 649), ngr. νουνός „naș”, v. sard. nonnu „naș” (Atzori 246), apul. nunnu „naș”, it. nonno „bunic”. Der. din ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puțin probabilă. Der. nună, s. f. (nașă de nuntă); nunească, s. f. (dans tipic de nuntă); nunaș, s. m. (Trans., Banat, naș de nuntă); nănaș, s. m. (naș de nuntă), alterare a cuvîntului anterior; naș, s. m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Pușcariu, 1207; Pușcariu, Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu, GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare); nașe, s. f. (soția nașului; femeie care cunună sau botează); nășească, s. f. (dans); năși, vb. (a fi naș sau nașă); nășit, s. n. (actul de a fi naș(ă)). Naș circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma nănaș (ALR, I, 216). – Din rom. provine mag. nanás (Edelspacher 20); rut. nanaško (Candrea, Elemente, 408); bg. nunko (Capidan, Raporturile, 233). Vezi definitia »

AJÚN, ajunuri, s. n. 1. Zi sau, p. ext., perioadă de timp care precedă un eveniment. ◊ Loc. adv. În ajun = cu o zi înainte. 2. Faptul de a ajuna. ♦ Zi în care se ajunează. – Postverbal al lui ajuna. Vezi definitia »

lăstún (lăstúni), s. m. – Pasăre, Hirundo rustica. Sl. lastunŭ, lastuna (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 54; DAR; Tiktin), era numele unei specii de rîndunică, cf. sl. lastovica „rîndunică”, bg., rus. lastovica, sb., cr. lastavica, Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 287, credea că acest cuvînt ar fi dacic, cf. alb. loš (cf. și Philippide, II, 720). Vezi definitia »

NEBÚN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de șah. – Ne- + bun. Vezi definitia »

1)Un fel de burnuz, purtat de turci și persani. 2)Veche măsură de lungime în NE Spaniei 3)Formă tripartită, de lied Sursa Îndreptar rebusist de Dr.N.Andrei Vezi definitia »