goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele der. izgoni și prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s. f. (înv., urmărire); gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaș, s. m. (Mold., urmăritor); goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile). Vezi definitia »

SĂPUNÍ, săpunésc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun. Vezi definitia »

HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza, a tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă). 2. A fura ceva (foarte repede, cu abilitate). [Var.: hărștí, hârșní vb. IV] – Din harș. Vezi definitia »

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. Vezi definitia »

pliuțăní, pliuțănésc, vb. IV (reg.) 1. a aplauda. 2. (despre papuci) a produce un zgomot caracteristic în timpul mersului; a lipăi. Vezi definitia »