SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulație. – Lat. sonitus. Vezi definitia »

ADÉT, adeturi, s. n. (Înv.) Dare, impozit. – Tc. âdet „obicei, datină”. Vezi definitia »

BREVÉT, brevete, s. n. Document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se conferă unei persoane o distincție, o calitate în virtutea căreia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de invenție = document pe care organul de stat competent îl eliberează inventatorului sau persoanei căreia acesta i-a transmis drepturile sale și prin care se recunoaște dreptul acestora de a exploata exclusiv invenția un anumit timp; patentă. – Din fr. brevet. Vezi definitia »

bungét (-turi), s. n. – Pădure deasă, desiș. Origine necunoscută- Poate fi în legătură cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, îl considera dacic; apoi, în Cuv. din Bătrîni, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 și DAR) îl deriva din alb. În schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 și Rosetti, II, 112, stabilesc doar această legătură, care nu este în mod inevitabil de la cauză la efect. Vezi definitia »

NET², -Ă adj. 1. (și adv.) clar; categoric; deslușit. 2. (despre greutatea unei mărfi) fără ambalaj; (despre venituri) din care au fost scăzute impozitele, reținerile etc. (< fr. net) Vezi definitia »