Definita cuvantului stărui
stăruí (stăruiésc, stăruít), vb. – 1. (Înv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dăinui în aceleași condiții. – 4. (Înv.) A-și îndrepta privirea, a avea în vedere. – 5. A insista, a persista, a se încăpățîna. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formație cultă, pornind de la stare, pentru a obține cu ajutorul suf. nuanțele pe care limbile romanice le indică prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare și dărui, tîrg și tîrgui etc. Apare pentru prima oară la Cantemir. În evoluția sa semantică ar fi putut să se sprijine pe pol. staworać „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar această coincidență ar putea fi întîmplătoare. Der. stăruință, s. f. (permanență, persistență; insistență; perseverență; favoare, protecție); stăruitor, adj. (insistent).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu stărui
plancuí, plancuiésc, vb. IV (reg.; despre despre bușteni, trunchiuri de copac) a da drumul pe plancă (pe jilip), a împinge pe plancă trunchiurile. Vezi definitia »
zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă Vezi definitia »
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati. Vezi definitia »
feleluí (felăluí), feleluiésc (felăluiésc), vb. IV (reg.) 1. a răspunde (cuiva). 2. a răspunde (de ceva). Vezi definitia »
JĂRUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul1 pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jeruí vb. IV.] – Jar1 + suf. -ui. Vezi definitia »